Atheneul meu

Parisul are Turnul Eiffel. Londra are Big Ben-ul. Noi avem Atheneul. Dacã pe englezi îi reprezintã o capodoperã barocã închinatã Timpului, un orologiu care rãmîne în urmã cu zecimi de secundã o datã la cîteva decenii, tronînd sobru şi flegmatic peste un Parlament rãmas aproape neschimbat sute de ani, românii se bucurã de acest Atheneu care a învins şi el, în felul sãu, ultimul veac.
Ultimul, din mileniul II. Veacul cu 2 rãzboaie devastatoare şi o revoluţie “în direct”.

1984-2004

Toate autocarele care ajung în Bucureşti trec, cel puţin o datã, prin faţa Atheneului şi a grãdinii sale. Turişti de toate felurile şi naţiile se opresc pentru a analiza, fugitiv, aceastã bijuterie arhitectonicã. Colonada ionicã, frontonul populat de porumbei, cupola barocã sunt elemente vizuale întipãrite în memoria noastrã comunã. Clãdirea proiectatã de francezul Albert Galleron şi ridicatã între 1886-1888, cu sprijinul cetãţenilor, la faimosul îndemn “Daţi un leu pentru Atheneu” (inventat de Constantin Exarhu), adãposteşte una din cele mai frumoase sãli de concerte din lume. Minionã, elegantã, aceastã salã circularã pictatã de Costin Petrescu are o acusticã de invidiat, iar pe scena sa au trecut mari personalitãţi ale muzicii: Enescu, Von Karajan, Celibidache, Mehta…

Pentru cei care o privesc în treacãt, grãdina Atheneului este ceva obişnuit. Pentru mine, însã, care am trãit 20 de ani în preajma ei, este un loc fascinant. Nu existã unghi al acestui mic parc pe care sã nu-l fi cercetat. Nu existã copac pe care sã nu-l fi chinuit puţin, smulgîndu-i frunze sau încercînd sã mã caţãr pe el.

Cînd eram mic, participam la diverse activitãţi în cadrul grupului de copii care bîntuiau zilnic parcul : escaladarea porţilor monumentale, pînã la “coarnele de berbec” din vîrf, schimbul de surprize Turbo, concurs de scuipat la distanţe variabile, de pe treptele Atheneului sau pereţica, pe porunci. Fie cã era vorba despre vreun meci, sau de vreo spectaculoasã partidã de badminton fãrã plasã, fie cã cineva era atacat de vreun cîine, (deşi se ştia cã parcul cîinilor turbaţi era Icoanei), dacã erai pe iarbã, erai mereu în centrul atenţiei. Spectatorii : în primul rînd Eminescu, a cãrui statuie serenã strãjuia pajiştea (şi încã mai e acolo), iar apoi pensionarii de pe bãnci, în aşteptarea concertului sãptãmînal, sau în aşteptarea unor evenimente, oricare ar fi fost ele.

Din mijlocul parcului, se pot vedea, în unghi de 360 de grade, cu plecare de pe clãdirea Atheneului, panoramare stânga spre dreapta: restaurantul Cina, Biblioteca Universitarã, Piaţa (fostã a) Palatului plus Palatul regal, parcarea Hotelului Athenee Palace (actual Hilton), începutul strãzii Ştirbei Vodã, colţul cu Calea Victoriei, Hotelul Hilton, fundaţia Elias, Casa de Modã “Venus”, Bistro Atheneu şi… blocul meu. Deci, evenimente se întîmplau în fiecare minut (nu la fiecare orã, ca la Realitatea TV), şi puteai avea acces la ele de pe o bancã, în timpul unei discuţii / bîrfe.

La un sfîrşit de an şcolar (printr-a doua, treia, cred), am venit cu verişorii mei în grãdina Atheneului şi ne-am pozat cu diplomele îmbrãţişate. Din medalioanele lor umbrite de coloane, Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Carol I ne priveau ca pe nişte veritabili urmaşi ai lor.

Basmul cu “blue skies & butterflies” se încheie în iarna în care nişte tanchete au parcat în faţa treptelor Atheneului. Urmeazã nişte evenimente binecunoscute, din care Atheneul a ieşit destul de şifonat.

Imediat dupã Revoluţie, Atheneul şi grãdina sa au cãzut în paraginã. Un sfert din zona verde devenise o mocirlã permanentã, florile au dispãrut peste noapte. Ca prin minune, totuşi, de ziua lui Eminescu se gãsea întotdeauna cineva care sã aducã nişte fire de… orice, la picioarele poetului. Dacã înainte, beţivii îşi fãceau nevoile doar printre copacii, destul de transparenţi, acum foloseau şi sculpturile din bronz situate în spatele colonadei. În aceste vremuri tulburi, puteai zãri aurolaci, cerşetori şi alte fantome gãsindu-şi culcuş prin ungherele parcului. Dar nu numai situaţia Atheneului era jalnicã. Întreaga zonã a Palatului şi Bibliotecii (ambele incendiate pe 22-25 decembrie 1989) se pregãtea sã intre într-un deceniu întunecat, de reparaţii şi cîrpeli. Peste acest deceniu, prefer sã dau “skip”.

(…)

Abia spre finalul anilor ’90, pe cînd “Matrix” se duela pe ecrane cu “Ameninţarea fantomei”, schelele au fost coborîte, barãcile albastre au fost ridicate şi Atheneul a respirat aerul proaspãt al unui nou mileniu. Faimoasele arii “Torna a Sorrento” şi “La donna e mobile” rãzbãteau, dupã o tristã absenţã, dintre zidurile renovate ale grãdinii-restaurant “Cina”.

Şi iatã cã aşa, într-o dimineaţã, lumina soarelui a inundat din nou Piaţa Revoluţiei, Palatul redevenit Muzeu Naţional de Artã, Biblioteca, cu noua sa aripã de lîngã Muzeul Aman şi Atheneul pregãtit pentru Festivalul “Enescu”. Pentru prima oarã în… mulţi ani, cartierul copilãriei mele, “buricul regal” al capitalei, strãlucea la propriu şi la figurat.

2006-19…

De cîţiva ani, m-am mutat în alt bloc şi am pãrãsit, astfel, şi grãdina copilãriei mele.

Recent, rãsfoind un album despre Calea Victoriei, am dat peste o fotografie realizatã, cred, într-una din cele mai bune zile ale Bucureştiului interbelic. E o vedere plonjatã (probabil de pe Athenee Palace), a întregii grãdini plus Atheneului proaspãt renovat sau “retuşat” (în orice caz, arãta superb). Nu existau decît doi copaci, dreptunghiul de gazon tuns impecabil, şi douã alte fîşii de iarb­ã dispuse pe locul unde astãzi sunt bãnci.
Pur şi simplu am rãmas interzis în faţa acestei imagini alb-negru, de o claritate impresionantã, a unei realitãţi senine, aseptice, sclipitoare, care data de peste 70 de ani.

M-am teleportat mental în acea epocã, în care Eliade se plimba pe Strada Mîntuleasa, imaginîndu-mi transformãrile pe care le-au suferit clãdirea şi grãdina Atheneului (construite, defapt, cu 5 decenii înainte de momentul fotografiei în discuţie).

Am încercat sã vãd, ca în “Maşina Timpului” ecranizatã de Simon Wells, cum bãncile actuale dispar, fiind înlocuite de altele, mai ponosite, care la rîndul lor sunt înghiţite de iarbã. Pancarte, lãmpi de noapte, jocuri de lumini. Porumbei. Copii, bãtrîni, taximetrişti. Desene de pe asfalt se întorc în cretã. Schelele se ridicã peste Atheneu, apoi sunt dezasamblate de muncitori. Mulţi copii şi bunici roiesc prin toate colţurile parcului. Beculeţe în brazi. Globuri uriaşe de hîrtie, de la “Moş Gerilã”. Statuia lui Eminescu este ridicatã cu o macara, care merge cu spatele pe gazon, pînã cînd ajunge în parcarea hotelului, unde este un fel de şantier. Cîţiva copaci cad la pãmînt. Mai multe modele florale traverseazã perimetrul verde. O altã statuie (care astãzi este în faţa unui bloc de pe Calea Victoriei colţ cu Piaţa Amzei – “Alergãtorii”) este montatã pe soclul de pe iarbã. Brazii intrã în pãmînt. Cîteva buldozere se agitã la marginea parcului. Iar schele. Cupola Atheneului arde. Din ea ţîşnesc nişte proiectile spre cer. Focul devoreazã copacii. Tanchete şi ofiţeri în marşarier. Nişte doamne cu umbreluţe de soare îşi retrag, zîmbitoare, palmele din faţa ţigãncilor, în timp ce domnii se opresc şi le salutã, cu jobenul în aer. Grãdina ciopîrţitã. Statuia a dispãrut de mult. Fum şi praf. Apoi, macarale, buldozere şi… linişte.

Se aud doar nişte tocuri grãbite pe asfalt. De undeva, de pe lîngã locul unde se va construi cîndva “Cina”, se aud copitele unui cal toropit de cãldurã. Aaa… e varã. Trãsura a trecut. Se apropie ora mesei, iar bãiatul care pãzeşte maşinile de epocã parcate în faţa grãdinii pleacã spre o cîrciumioarã de pe Calea Victoriei. Un cetãţean se opreşte cu privirile spre Atheneu. Îşi şterge fruntea cu batista. Scoate ceasul de buzunar şi îl cerceteazã, exact pe locul unde se va ridica legendarul gard din beton cu popice, de care sprijiniţi, sute de oameni se vor fotografia, peste 70 de ani, cu Atheneul pe fundal. Cu Atheneul meu. Bine, bine… al nostru. Pentru cã, pîn­ã la urmã, ne reprezintã şi ne caracterizeazã pe toţi într-un singur cuvînt : supravieţuire.

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.