bucuresti, oras asfaltat cu gunoaie

“Bucuresti, oras asfaltat cu gunoaie”
in noaptea asta te contrazic. in noaptea asta iti povestesc despre orasul pe care eu il vad mai des decat tine, despre orasul care-mi ingroapa trairile in ciment, despre orasul ce-mi ridica visele pe antene parabolice si despre orasul ciudat pe care eu il ador. daca tu ii urasti gunoaiele atunci eu ii ador parcurile pentru copii, iar daca tu ii dispretuiesti aerul poluat eu ii iubesc strazile aerisite din serile de vara. nu-mi face nici mie placere sa vad la fiecare colt de strada un batran sau un copil in haine murdare, cu priviri golite de speranta, dar ma simt mai bine cand ii intind o bancnota si un zambet si ii raspund cand ma intreaba cat e ceasu. nu mereu, recunosc ca mai trec si pe langa, dar macar pot sa-mi rascumpar greseala de ieri sau sa ma rasfat cu implinirea de dupa o fapta buna. da, stiu, sunt egoista. prea aglomerat si prea inghesuit nu exista, decat vara in autobuze si tramvaie si tocmai de asta ma plimb atat de mult cu metroul. e imposibil sa nu razi in metrou, sa nu-l iei macar o singura data in directia gresita, sau sa nu se uite tot vagonul la tine dupa ce prietenii tai se pierd prin statii. daca nu-ti place in subteran ai mereu la dispozitie taxiul, impreuna cu soferul manelist sau foarte vorbaret. in Bucuresti poti sa traiesti si o suta de ani si tot nu-l vei stii pe tot, o sa existe mereu straduta aia mica de care nimeni n-a auzit si pe care o sa vrei sa te pierzi cand simti ca te sufoci. orasul asta poate sa te asfixieze cu oameni cunoscuti doar atunci cand simti ca nu ai chef de nimeni, in cazul asta o sa te intalnesti cu o colega ce nu stie sa se opreasca din povestit, chiar si pe cea mai laturalnica alee din sectorul opus. si totusi poti sa iesi la plimbare prin Romana sau pe la Universitate, in zilele cu pofta de oameni si sa mergi toata ziua printr-o mare de necunoscuti. oricum, o zi de mers pe jos prin Bucuresti nu e niciodata irosita. pe strada viata e atat de intensa incat pare palpabila, nu trebuie decat sa stii sa-i iei pulsul si o sa te intorci acasa cu mintea plina de sacose in care ai aruncat, printre multe alte chinezarii, magazinul sau caffe-ul in care trebuie neaparat sa ajungi si tu, coafura tipei din 104 si premiera de la Scala. de epuizare nici nu poate fi vorba aici, seara iti arunca sub nas o noua doza de viata. daca parcurile se golesc, se umplu terasele si cluburile. ultimul autobuz pe care il iei e plin de oameni pregatiti pentru o noapte alba, pe strazi moda devine mai jucausa, peste tot misuna o buna dispozitie generala, parca te indeamna si pe tine sa devii un pradator nocturn, iar dupa ce ai cedat prima oara tentatiei o sa vrei de fiecare data mai mult, mai nou, mai interesant. nu stii niciodata ce te asteapta, din cauza asta ador Bucurestiul atat de mult. pentru ca m-a invatat ca podurile din filme, de pe care noaptea vezi luna plina, sunt reale, dar ca exista si poduri sub care iarna tramvaiele se aud ca niste tunete, pentru ca poti sa cauti cat vrei un pub nou, dar o sa-l gasesti intamplator dupa ce ti-ai baut ceaiul in alta parte, pentru ca un cort de 3000 de persoane nu e usor de gasit in curtea Politehnicii, pentru ca exista scari de bloc cu interfonul 497, pentru ca poti sa ajungi in douazeci de minute la Victoriei, dar e mai interesant sa mergi o ora cu 34-ul, pentru ca soferul te aude daca bati campii langa usa din fata si pentru alte 53 de amintiri, pentru ca toate drumurile ajung aici. si daca ai avea timp sa-l admiri si tie va incepe sa-ti placa.

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.