Cine pe cine iubeste ?

Eram prea mic să-i spun că îl iubesc. Când eşti mic nu ştii să iubeşti un oraş, o iubeşti pe mami, o iubeşti pe vecina care face baie uneori cu geamul deschis şi tu vezi aburii ieşind din duş pe geam. El în schimb m-a iubit din copilăria mea şi poate pe undeva şi-a promis să mă crească aşa cum ştia el mai bine, ca un oraş ameţit, ieşit de curând dintr-un cocon în care universul însuşi pare să-l fi modelat. M-am trezit pe strada mea cu oameni pe care nu am ştiut de să îi iau şi unde să-i pun pentru că ei erau acolo aşezaţi ca nişte căsuţe ordonate pe moşia unui boier cu multe pământuri. Ei erau ca stele mai strălucitoare ale altor oameni din Bucureşti. Tanti Fana şi Nenea Gogu vindeau seminţe şi îl creşteau pe Aurică, prima mea amintire de la creşa din Bucureşti Noi. Ei erau cei mai frumoşi ţigani pe care i-am văzut vreodată. Prin ei, am început să îi iubesc pe ţigani. Le-am spart un geam la casă şi nu s-au supărat. Poate că nu aveau de ce, poate că ştiau că trebuie să cresc şi să cunosc Bucureştiu ţiganilor prin curtea şi geamurile lor. Mitică a crescut fără tată, e mai mare ca mine şi e căsătorit acum. El a fost primul copil pe care l-am văzut fumând, jucam fotbal în colţ între stâlpii de pe două trotuare iar el s-a ascuns după mine să fumeze fără să îl vadă mama lui. Mitică mi-a spus atunci că Bucureştiul e plin de fum şi de oameni care au ce să ascundă. Oare băiatul lui Mitică va fuma la 10 ani ?
Vecina care avea grijă de noi a murit nebună. Doamna Vali stătea gard în gard cu noi şi uneori intra ca un spân în casă peste mine şi sora mea când auzea radioul dat tare. Într-o zi la familia de ţigani din colţ a fost botez. Aveam o geacă de blugi cu inscripţia KINGS pe spate si am mers cu Budală vecinul meu bolnav psihic, , Mitică şi Aurică să fim de gură-cască. Noi credeam că dacă ne văd îmbrcaţi frumos ne vor invita la masă. Ţeapă. Râdeau ţigănuşii de noi că stăm la intrarea în cort îmbrăcaţi şi nimeni nu ne bagă în seamă. Ne-am plictisi repede şi ne-am bătut apoi. Pentru prima dată am dat un pumn în gât unui ţigănuş şi l-am văzut pac! Lat în tufiş. Am făcut pe mine de frică. Am fugit acasă, ignorând că stăteam la trei numere depărtare şi că toţi copiii de pe stradă ne ştim. Casa era Universul meu unde nimeni nu intra. Dincolo de poartă totul era haos, în curtea din spatele gardului maro, timpul mă răbda, taică-miu mă urechea, Biţă, căinele, mă aştepta la joacă mereu iar Doamna Vali mă veghea cu ochi de agent SS prin gard. La 8 Bucureştiul cuprins în strada Neamului părea doar un bol de cristal pe care îl primeşti cadou de Crăciun şi îl agiţi din când în cînd să vezi cum zboară plasticul-zăpadă prin apa aia închisă. Nenea Damian nu mi-a mai dat câinele înapoi nici azi. A fugit într-o zi la el în curte pentru că îl bătusem. Mâncase un pui de găină anemic. Pe Nenea Damian nu l-am mai salutat mult timp de-atunci, până în ziua când m-a luat cu maşina de la Chibrit pentru că ploua. Bucureşti-ul a fost mult timp prins în strada Neamului, între Vestei şi Marmurei, prins acolo cu ace de gămălie sau cu gută de undiţă. Acum, şi eu şi el ne-am făcut mari. Hai înapoi!

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.