Dependenta mea preferata

Mai lasa-ma putin aici, unde aerul e dens, asfaltul plin de amprente, oamenii ingrijorati de nimicuri si cerul aprins de apa norilor. Lasa-mi parcul in care alerg diminetile, atunci cand reusesc sa ma trezesc, vreau sa simt linistea din fortareata Libertatii. Lacul priveste somnoros si elegant, castanii mai atipesc putin, iar copii vorbesc neincetat langa leaganele colorate. Ma intorc revenindu-mi din noptile pierdute pe strazile aceluiasi oras, pentru a-mi pierde zilele prin cafenelele sale. Cum sa nu iubesti intensitatea cu care te cheama? Traieste, alearga, uita, simte. Privesti in stanga, TnB te cearta: ‘cui i-ai lasat atatea amintiri?’, mergi spre Calea Victoriei, incercand sa intelegi de ce nu te poti despartii de oamenii Bucurestiului, atat de diferiti de la o zi la alta. Decizi sa mergi spre Piata Romana, in cautarea clipelor de atunci, dar ajungi in Herastrau, un alt loc pentru inimi. Nu-mi rapi, Bucuresti drag, zilele in care ma urcam in metrou, fara destinatie, dorind doar sa-ti privesc locuitorii si grijile lor, temerile lor, sau sa ascult conversatii de tipul ‘nu am semnal...da? ce?!...acum ajung..’. Desigur, mai este si placerea intoarcerii acasa, pe strazile tale, de fiecare data cand sunt plecata. Orasul asta creeaza dependenta. Te intorci din provincie, din strainatate, de la sfarsitul lumii si mereu ii multumesti cerului ca traiesti aici. E adevarat, faci comparatii, al caror rezultat nu e intotdeauna in favoarea orasului tau, dar intotdeauna realizezi ca e pentru tine, pentru copilul din tine, pentru adultul ingrijorat si deasemenea pentru varsticul care joaca table alaturi de vecinii sai.

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.