Griul Ferentarilor

Te scufunzi în asfalt aşteptând culoarea verde. Faci slalom printre maşinile oprite pe trecerea de pietoni, vrei să te grăbeşti dar smoala îţi îgreunează paşii, vrei să respiri dar miile de motoare îţi inundă faringele cu cele mai fatale arome. Prin tine răzbeşte voinţa colectivă. Toţi vor să ajungă mai repede, dar oraşul are ritmul lui şi aşa grăbit. Vezi haine de lux în vitrine comuniste, demisoluri cu aceleaşi destinaţii mizere ca pe vremea lui Cuza, urme de gloanţe antirevoluţionare în pereţii blocurilor şi aşa ruină. Numai bordurile sunt proaspăt vopsite aşa cum numai florăresele îşi vopsesc şi parfumează trandafirii ofiliţi precoce.
Urbea Bucureştilor te-a învăţat ce să cauţi şi de ce să te fereşti. Undeva ai învăţat să opreşti timpul, în alt loc ai învăţat să uiţi, sau unde visele au devenit realitate. Blocurile mai peste tot sunt gri dar griul Ferentarilor este inconfundabil. La fiecare pas zac amintiri. Câinii, chiar şi cei care nu te cunosc, îţi par prieteni, le ignori râia şi îi inviţi să tacă. Soarele descopune cadavrele mâţelor strivite de maşini şi îţi evaporă berea insuficient răcită. Sunt zile triste dar şi zile pentru care încă mai merită să aştepţi. Inspirat de videoclipuri americane urci pe acoperişul unui bloc cu 10 etaje, te alimentezi de la un vecin amator de rockareală şi împreună cu alţi câţiva tovarăşi eliberezi miile de W lăsând cartierul în beznă. Dar mai sunt şi zile cu doliu. Acum langă ghenă este prospăt conturat cu vopsea albă cadavrul unui tânăr de nici 18 ani. Lichidele injectate pe ascuns şi hepatita din acele infecte l-au răpus rapid. Şi nu e singur, griul Ferentarilor ascunde mulţi nefericiţi. Doar plimbarea până la cimitir îi scoate din anonimat. Însa Bucureştiul uită. Este binecuvăntat cu ignoranţă. Ştie să-ţi arate frumosul chiar şi în cele mai insalubre locuri. Bazarele ticsite cu fuste creţe au întotdeauna loc şi pentru un moş amator de anticariat, parcurile inundate de pungile de bronz reuşesc să nu alunge toţi porumbeii şi gârla Dâmboviţei, deşi iradiată, încă mai atrage doi sau trei pescari.
Şi aşa contrastele îţi înveselesc griul şi te ajută să-ţi gaseşti împăcarea. Acest oraş al molurilor nefericit amplasate, al bisericilor niciodată terminate şi al taximetriştilor romancieri în caziere, îţi curge neîntrerupt prin vene, îţi înghite pulsul şi îţi transformă inima într-un picamăr. Asfaltul nu te mai inundă, nu te mai grabeşti, travesezi păşind pe capotele maşinilor oprite pe zebră, ignori şoferii stupefiaţi, şi prăduieşti anticariatul de cele câteva romane postdecembriste.

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.