L-ai pierdut?

Ploua de dimineață în continuu și tot orașul era amorțit de atâta monotonie. Într-o cafenea micuță de lângă parcul Cișmigiu stătea ea, tristă, parcă îndemnată de vremea de afară. Parcul Cișmigiu, atât de frumos, atât de boem. Prin fața ei, treceau mașinile care făceau deja parte din cotidian. Și totuși... totuși mirosul de cafea măcinată și stropii care loveau geamurile cafenelei, o făceau să viseze. „L-ai pierdut, nu?” O mână pe umăr o făcu să tresară. În jurul ei, oamenii purtau hainele de epocă, care până atunci o făcuseră să viseze cu ochii deschiși. Pe stradă, doar felinarele cochet ornate cu felurite modele, mai luminau asfaltul ud de ploaie. Doamnele iși legănau fustele lungi, împodobite cu volănașe și catifea maronie, de culoarea ciocolatei. Parcul Cișmigiu părea un furnicar, care îți făcea cu ochiul să te alături micilor plimbări în veșnicul și inconfundabilului mic Paris... Bucareste, je t’aime! Câte un domn grăbea pasul, pe ici colo, și iși verifica ceasul de buzunar, cu un gest reflex. În inima parcului, se desfășurau promenadele de seară, care deveniseră o obișnuiță înaintea Primului Război Mondial.
O mașină care mergea cu viteză o stropi și o făcu să se trezească din vis. În fața ei, totul se preschimbase în Bucureștiul atât de familiar, care păstră complice poveștile anilor ce trecuseră peste el. Casele vechi aveau să renască din propia lor cenușa, asemenei unei păsări Phoenix. Visul se păstra în cântecul nopții, de pe străzile Lipscaniului, care nu mai au vitalitatea pe care o încercau în Bucureștiul antebelic. Felix nu ar mai recunoaște drumul spre casa unei vechi iubiri, în noul București. Începând plimbarea pe cheiul Dâmboviței, poți desluși durearea tăcută a singurelor amintiri ale străzilor pariziene, anume casele vechi. Parcul Cișmigiu, părtaș la atâtea istorisiri ale vremii, încă amintea de trecutul frumos, prin gratiile ruginite ale gardului său. Cum să nu iubește acest oraș, care are nevoie acum la bătrânețe de înțelegere... Doar în pozele îngălbenite de ani, mai zărești anii tinereții orașului. Acum, parcul Cișmigiu, păstrează doar parfumul trecutului, iar ori de câte ori se lasă seara, doamnele în fustele lungi, pornesc la promenada de seară, fără a trada misterul micului Paris.
L-am pierdut, dar îl pot păstra în inimă!

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.