orasul copilariei mele

M-am nascut acum aproape 23 de ani intr-un Bucuresti chinuit de comunism, sub povara griului care pare aproape fara de sfarsit. Am trait toti acesti ani in acest minunat oras care este Bucurestiul. Am fost martora la toate schimbarile care l-au schingiuit, la blocurile care s-au inaltat "semete" o data cu noua democratie, am vazut cum batrana cladire a CEC-ului se oglindeste "dezgustata" in geamurile asa zisului zgarie nori care pare a fi un spin in coasta micului Paris. Am vazut cum au imbatranit incet, dar din pacate urat frumoasele cladiri de pe Calea Victoriei si cum pe Lipscani parca se lasa o ceata groasa.......
Din pacate nu stim sa ingrijim ceea ce acest oras ne ofera, nu cred ca il iubim atat cat ne iubeste el pe noi.......Imi amintesc cu atata placere cand plecam o "ceata" de copii in micile noastre descoperiri, si cum priveam uimiti Universitatea si statuile care parca vegheaza ca urmasii lor sa fie pe masura stramosilor...
Cum descopeream cu interes micile comori ascunse intre zidurile Muzeului de Istorie si cele ale Muzeului de Arta, cum Ateneul de un alb imaculat stralucea in razele soarelui si cum Cismigiul parca ne chema in soapta sa il vizitam.
Atatea amintiri frumoase care acuma sunt distruse de multitudinea de banci si farmacii care apar ca ciupercile dupa ploaie, atatea locuri din acest oras au ramas singure in timp ce numarul masinilor care gonesc pe strazile orasului pare a se dubla de la o zi la alta.
Probabil ca viata acuma cativa zeci de ani nu avea ritmul ametitor din ziua de azi, dar mai mult ca sigur ca si oamenii erau mai buni, iubeau mai mult, mai frumos si mai sincer.
Orasul suspina si sufera de fiecare data cand cineva il jigneste, de fiecare data cand una dintre frumoasele cladiri mostenite din timpurile lui bune sta sa cada si parca nimeni nu are ochi sa o vada, atunci parca vad cum orasul plange....de fiecare data cand mai apare un "graffiti", de fiecare data cand cuiva i se pare ca nu merita efortul deosebit de a face un pas in plus pentru a arunca un ambalaj la cos si prefera sa il arunce pe strada, de fiecare data cand inca una din multe lucrari de imbunatatire sapa adanc in strazile si in sufletul orasului……privind Bucurestiul am impresia ca seamana din ce in ce mai mult cu un batranel singur si suferind.
Acest batranel pe care noi copiii lui l-am uitat, asteapta cu ochii inlacrimati sa ne aducem aminte de el si de sufletul lui si sa ii ingrijim ranile.
Si ca sa revenim la subiect, de ce iubesc Bucurestiul? Iubesc Bucurestiul pentru serile de vara cand daca lasi geamurile deschise si simti mirosul teiului, auzi copiii jucandu-se afara si atunci ai impresia ca nu esti singur, Iubesc Bucurestiul pentru diminetile de iarna cand constati ca peste noapte a nins si acuma orasul este acoperit cu o patura de zapada pufoasa, Iubesc Bucurestiul pentru Calea Victoriei si pentru Parcul Cismigiu, pentru Bulevardul Magheru si pentru Universitate, pentru Biserica din coltul strazii unde in noapte de inviere se aduna un cartier intreg si in marea de lumini de lumanare te simti ca intr-o mare familie, Iubesc Bucurestiul pentru amintirile pe care le am aici si pentru cei aproape 23 de ani pe care i-am impartit in complicitate cu anumite stradute si locuri care pentru mine vor ramane mereu frumoase………

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.