Perversitate

Bucureştiul l-am iubit cu patimă mereu. E un amor sadic, e un continuu orgasm dureros şi născut din lovituri de bice.
Aş fi vrut să fie altfel. Întâia mea dragoste fusese Botoşaniul, dar intrase relaţia într-o rutină ce avea să-i fie fatală. Eram un boboc de fată şi visam ca el, Bucureştiul, să mi se închine... Voiam să-l intrig, să-l provoc, să-mi dea târcoale şi în cele din urmă să ne consumăm iubirea scufundaţi în iarba Cişmigiului.
Am fost naivă... Mi-a dat o palmă încă din prima zi...Oamenii lui erau răi, agitaţi şi nesimţiţi. M-a biciuit din primele ore. Rănile îmi sângerau şi totuşi n-am avut curajul să-l las. Am vrut să-l îngenunchez şi am ajuns sclava lui.
Sunt masochistă...ştiu. Uneori mă sărută. Mă trezeşte dimineaţa săruntându-mi fiecare colţişor de trup. Torc de plăcere şi mă tem. Ştiu că are să mă bată. Şi-apoi închid ochii şi aştept... Îi adulmec sângele fierbând cu câteva secunde înainte de lovitură. Au trecut doi ani şi mă doare la fel ca în prima zi. Unele- pentru că nu-i sunt singura amantă- au spus că va trece cu timpul, că urletul meu şi scrâşnirea dinţilor vor fi aproape inexistente mai apoi. Minciună sfruntată. Îmi ling sângele ca un câine bătut şi apoi îi ling şi lui mâna. Mă pune la pământ şi îmi învie ochii când îl văd.
Uneori e un domn cu mine. Şi asta mă face să-i iert orice. Mă amăgeşte că e în mâinile mele decizia de a-l lăsa sau nu. Puţinele momente de luciditate dureroasă îmi confirmă că Bucureştiul nu te lasă să-l laşi. E un armăsar prusânge şi nici una din cadânele lui n-a rămas vreodată lipsită de vlaga lui...
Mă posedă cu sălbăticie în mijlocul traficului nebun de la Romană, îmi muşcă sânii în urlet turbat de claxoane. Mă ridică pe culmile celei mai păcătoase simţiri în spaţiul lui larg, flegmat, înjurat şi manelat. Mă schingiueşte în faţa tuturor funcţionarilor publici, urinează pe mine chiar acolo, în holul ASE-ului. E murdar şi depravat.

Vine apoi şi mă târâie în miez de noapte pe Calea Victoriei... Suntem singuri şi nu ne mai tăinuim romantismul. Mă ţine de mână, alungă căţeii, mă sărută cu patimă şi-mi dăruieşte numai mie noaptea şi liniştea ei. Îmi spune că-i pot deveni regină cândva şi îmi pansează rănile. Suflă părinteşte asupra lor şi-mi mărturiseşte că tot chinul e spre binele meu. Mă plimbă prin Herăstrău şi cheamă lebedele să-mi demonstreze că-s mai frumoasă ca ele. Mă alint, mă fâstâcesc, îi cer să mă mintă frumos şi el o face atât de nevinovat încât îl cred. Alteori mă plimbă cu metroul. Pentru unii e obositor şi periculos. Pentru mine e o plăcere nevrotică, în miros de transpiraţie. N-am mai avut niciodată metrou... E întâiul şi mă las cucerită cu greu, dar definitiv.

Odată m-a dus pe Intercontinental. Ne-am iubit cu foc fără de ştirea nimănui. Tuşea din când în când... E poluat. Nu vrea să se trateze. Mă doare durerea plămânilor lui, dar nu pot riposta. Mai mereu îmi leagă mâinile. Alteori îmi pune un căluş în gură. Dar atunci când decide să-mi redea libertatea, în puţinele momente când oamenii din jur ascultă ceea ce aud şi văd ceea ce privesc, atunci când eu însămi deschid gura şi urechi se ciulesc, o trăire nemaitrăită îmi penetrează simţirea şi mă face să-mi doresc mai mult.
E plăcere şi durere într-un amalgam de senzaţii şi câte un gust unic pentru fiecare cutezător. Şi-i atâta dulceaţă uneori, că înghit în chinuri Bucureştiul amar de multe ori, în speranţa unei noi şi vinovate desfătări.

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.