Tu, Bucuresti!

Întâia dată, când am ajuns în Gara de Nord şi am fost parte din şuvoiul colorat scurgându-se din tren. Am străbătut holul larg în ţăcănit mărunt de tocuri, amestec de glasuri, şuierat de trenuri, aromă de patiserie. Am observat picăturile-oameni trecând pragul ieşirii înguste şi dispărând într-o clipită în guri de metrou, autobuze, troleibuze, tramvaie, străzi.
Altădată, la un curs de Analiză, când ochii-mi obosiţi să urmărească integralele multiple care se încolăceau pe tablă s-au rătăcit pe fereastra amfiteatrului. Apărut de nu se ştie unde în parcul Politehnicii, un cal mi-a întors înţelegător privirea: obosise şi el să pască integralele din iarbă.
Primul spectacol de operă, când s-a deschis cortina şi albastrul serii de afară s-a mutat înăuntru şi s-a umplut de cântecele Trubadurului. Un spectacol de teatru la Bulandra, când urmărind cu ochii pe Adso si pe maestrul său în preumblare împrejurul sălii pline n-am observat nici oamenii din sală şi nici când scena s-a mutat în interiorul Abaţiei.
Serile albe de La Motoare, cele cu cântece de chitară din cămin. Mirosul de pâine proaspătă de la fabrica din Regie strecurându-se până în tramvaiul care urca Splaiul. Nenumăratele încercări nocturne de a face înconjurul Lacului Morii pe jos prinşi în dezbateri aprinse despre filozofia lumii.
Complicitatea micului cinematograf Lira care rula la orele amiezii filme doar pentru noi, cei 3-4 zăpăciţi şi zăpăcite care-şi găseau refugiu în lumina lui albastră.
Librăriile Noi şi Eminescu, unde mă pierdeam cu orele şi îmi puneam ceasul să sune ca să-mi aduc aminte de timp. Şi dăţile când am ieşit cu o carte, am urcat în autobuz şi cufundată în lectură am coborât abia la capăt, în Crângaşi.
Micuţa piaţă cu fântână de lângă Arhitectură, punctul favorit de întâlnire. Unde m-am furişat odată printre oameni căutându-le ochii ca să recunosc un prieten vechi cu chipul schimbat de anii petrecuţi departe. Şi cum apoi, de bucuria întâlnirii, am uitat staţiile metroului şi l-am convins şi pe el că trebuie (cum altfel?) să fie staţie la Romexpo, la târgul de carte.
Plimbările lungi de-a lungul străzilor cunoscute de dinainte de a păşi pe ele întâia dată. Când am observat singurătatea lui Kogălniceanu cocoţat pe soclul său căruia maşinile îi dau veşnic roată. Bulevardul Magheru scânteind de luminile vitrinelor şi tânjind după popularitatea de altădată a Lipscanilor.
O seară târzie de toamnă când se auzeau doar paşii noştri pe străduţe înguste, labirintice, cu case fantomatice în lumina puţină strecurată de ceaţă. Şi o seară de vară rătăcită la început de noiembrie când mergeam pe Unirii şi adierea serii s-a schimbat pe neaşteptate în acorduri în surdină de Chopin. Când n-am căutat sursa ci m-am lăsat doar pe o bancă în voia Nocturnei. Şi cum totul părea atât de firesc.
Şi în tot timpul acesta te-am văzut crescând parcă peste noapte, construind şi demolând şi transformând, uneori urât, uneori cu greşeli, dar mereu plin de avânt. Oraş gălăgios, colorat, epuizant, energizant. Tu, Bucureşti, cât de uşor mă regăsesc în tine!

comentariile voastre

adauga comentariu

Scrie parerea ta:

nume:

email:

http://website:

comentariu:

cod verificare:

Nota: Mesajele cu un continut discriminatoriu, rasist, obscen, injurios, de instigare la violenta sau de promovare comerciala vor fi sterse.